Valentin S. Vârtan - Clavus Salamandrae

Valentin S. Vârtan
"Clavus Salamandrae"


~ 3. Pendulul celest ~

La elaborarea acestui capitol s-a ținut cont că Mecanica Cerească a făcut pași uriași în elucidarea unor structuri ale materiei și acest lucru constituie un mare avantaj pentru mileniul nostru, deoarece s-a implementat un limbaj adecvat, care permite o mai bună mentalizare a Dimensiunii Hiperfizice care o include și pe cea Fizică.

În Geneză (1:3), Dumnezeu a spus : "Să fie Lumină". Și a fost lumină.

La sfârșitul secolului XIX, lumina era considerată drept undă elecromagnetică, pentru ca apoi în secolul XX, Albert Einstein ( 1879 - 1955 ) să afirme că lumina are caracter ondulatoriu și corpuscular. Ulterior, teoria s-a extins și în cazul electronului ce compune atomul fizic.

Fără a intra foarte adânc pe teritoriul Fizicii moderne, în formulele lui Max Planck ( 1858 - 1947 ) sau în capitolul efectului fotoelectric, ori a Efectului Compton ( Arthur Compton [1892 - 1962] ), ne vom opri puțin la experimentele lui John Wilhelm Ritter ( 1776 - 1810 ),
William Hyde Wollaston ( 1766 - 1828 ) sau Joseph Fraunhofner ( 1787 - 1828 ).

După ce în 1801, William Herschel ( 1732 - 1829 ) descoperise radiațiile infraroșii, iar Ritter pe cele ultraviolete, Wollaston la începutul anului 1802 observă în spectrul luminii solare nenumărate linii întunecate, dispuse neuniform de la un capăt la celălalt. El nu acordă importanță acestor linii, crezând că ele reprezină un fel de granițe între diverse culori. Ulterior, Joseph Fraunhofner le-a studiat amănunțit, în timp ce era preocupat de construirea unor  lentile acromatice.

De aceea aceste linii întunecate au primit denumirea de linii Fraunhofner. El avusese nevoie de fapt, să cunoască curba de variație a indicelui de refracție a lungimii de undă pentru sticlele dopate cu diverse elemente, pentru a obține nu numai lentilele colorate, dar și pe cele acromatice.

Pentru ridicarea unor astfel de curbe ( al indicelui de refracție ), avea nevoie de surse de radiație monocromatice capabile de a reproduce cât mai bine aceleași mărimi, de la o experiență la alta .

Utilizând o  prismă  înaintea căreia a plasat un colimator, putea diferenția mai bine liniile întunecate, iar spectrul luminii albe l-a studiat cu ajutorul unei lunete. Instalația nu era altceva decât primul spectroscop, cu ajutorul căruia a găsit niște puncte de referință, față de care el putea determina destul de precis lungimea de undă.

Primele observații le-a făcut în spectrul vizibil al luminii solare , unde constată că între cele șapte culori de bază existau liniile negre de absobție. A continuat cu a plasa în fața aparatului o lumânare și a constatat că lumina  galbenă corespunde liniei întunecate de separație, exact în același loc ca și în cazul spectrului solar. Ulterior, el studiază liniile spectrale ale Lunii și a unor stele și constată aceeași corespondență a liniilor negre ca și în cazul spectrului solar. 

Ulterior , J. F. W. Herschel, fiul lui W. Herschel, introduce în flacăra unei lămpi cu alcool diverse cloruri ale unor metale și observă prezența în spectrul luminii emise, a unui mare număr de linii colorate diferit, în funcție de natura sării. Mai târziu, Wilhelm Bunsen ( 1811 - 1899 ),
apoi Charles Wheatstone ( 1802 - 1875 ), se ocupă de analizarea unor spectre
emise de gaze și de arcul electric.

Anders Jonas Angstrom ( 1814 - 1874 ) și George Gabriel Stokes ( 1819-1903 ) au observat egalitatea dintre lungimea de undă a liniei galbene din spectrul de emisie al Sodiului, inclusiv a liniei întunecate din spectrul de absobție a luminii, care în prealabil străbătuse un balon cu vapori de sodiu.

De aici a apărut ideea că lumina se comportă ( vizualizând un model fizic ), ca și un sistem mecanic oscilant ; o greutate atârnată de un arc, a căror oscilații trebuiesc menținute pentru a intra în rezonanță și care să absoarbă radiațiile emise de lungimea de undă, dând astfel naștere liniilor întunecate .

Ducând ideea mai departe, analogic, culorile iau naștere ca urmare a fenomelor de oscilație la diferite frecvențe, dar cu lungimi diferite, iar liniile întunecate sunt oscilațiile intrate în rezonanță, undeva la periferia zonelor de oscilație.

Ocolind puțin noțiunile de fizică modernă pentru a arunca o privire în cartea "Evoluția ocultă a Umanității", semnată de C. Jinarajdasa ( 1875 - 1953 ) la sfârșitul sec. XIX, vedem că autorul ne prezintă modelul cosmogonic al vechilor Tradiții indiene, care este foarte apropiat de noile concepte ale fizicii relativiste. Printre altele, autorul explică și ilustrează foarte plastic acțiunea Logosului Universal asupra vidului primordial, Koilon-ul. Acest vid, are echivalențe asemănătoare și în alte modele cosmogonice, precum în cel ebraic ( Ein-Sof ) sau în simbolistica alchimiștilor ( Azoth ).

Trebuie reținut faptul că autorul indian definește Kilon-ul, ca o dimensiune întunecată formată din fante întunecate, care seamănă în mod straniu cu cu liniile negre determinate de experimentele lui Fraunhofner. Autorul însă nu face nici o legătură cu fizica spectrală, deoarece la acea dată această știință era chiar la început de drum.

De asemenea, nici Fraunhofner nu a întrezărit posibilitatea ca experimentul său să determine conturarea unui aspect fundamental legat de formarea Universului.

Deoarece experimentele au rămas oarecum în suspans la timpul lor și prea puțini fizicieni au fost preocupați de a continua studiul "luminii negre" din această perspectivă, noi le vom numi, poate în mod abuziv, linii "Fraunhofner-Totale".

Revenind la autorul indian, acesta explică doar cum Koilon-ul primordial era caracterizat de o lipsă totală de constrângere ( adică o relaxare totală ), după care fără nici o altă lămurire, afirmă că Primul Impuls aparține Logosului.

Ca și cum resortul nostru cu greutatea la capăt, atârna undeva în Eternitate ( nemișcat ) și Logosul îi dă așa din senin ... un impuls. Desigur, că Tradițiile în general, nu dețineau un limbaj adecvat care să descrie Primul Impuls din Univers ; prin urmare, se cuvine să încercăm să explicăm ce au întrezărit Inițiații din Vechime despre Începuturile Universului, doar cu ajutorul Clarviziunii.

Revenind la datele problemei, aflăm de fapt, că dimensiunea potențială aflată într-o relaxare totală-eternă ( un gol Absolut ), conținea în sine atât acțiunea, cât și interacțiunea, precum și dezechilibrul, în însăși structura Sistemului nostru fizic. Ce anume putea produce dezechilibrul Eternității Întunecate ?

Însăși super-concentrarea provocată de distorsiunea Spațio -Temporară ( negarea Negației ), care rezultă din modelul fizic a Teoriei Spațiului Curb. Această teorie conține ca și consecință, existența reală a unui Spațiu Minkowskian 4-dimensional.

Prin urmare, resortul nostru imaginar, nu atârna pur și simplu undeva în gol ( nemișcat ), ci în prezența "Timpului încetinit", spațiul se curbează; producând implicit și tensiuni în spirele acestuia !

În mod analog, orice sistem nu putea sta la infinit nemișcat. Dezechilibrul există permanent, datorită acțiumii Timpului asupra tri-dimensiunii, care se situează pe un suport 6-dimensional "atrofiat", așa cum reiese din demonstrațiile matematicianului F. Riemann. De aceea Logos-ul autorului indian fusese capabil să producă un Prim Impuls ... care a mișcat Lumea.

Din aceste perspective, așa cum afirma și Albert Einstein, problemele dinamice ale gravitației se transformă în legi geometrice. Prin urmare, sistemele Spațio-Temporare din care facem și noi parte, admit componente fizice supuse legilor resortul nostru imaginar !

Distorsiunile de orice natură; infinite și incomensurabile, conțin forme Matriciale care sunt legi fundamentale pentru modelele fizice aflate într-o dinamică permanentă, pe ordonata curburii Timpului.

Matricea Primordială ( Arhetipul ) se regăsește exprimată în Știința Hiperfizicii ca Unitatea Treimilor : Dumnezeu - Tatăl, Forța Divină și Logos Universal, de unde a transvazat în toate miturile, și împlicit și în religiile monoteiste.

În această substanță primordială, Matricea derulează Forța Divină ( Sf. Duh ) manifestată prin Fiul - Cel de-al Doilea Logos( Forță - Materie ), rezultând Mișcarea ce alungă Azoth-ul dintr-un mare număr de puncte, formînd "bule" luminoase ( metafora aparține autorului indian ), care de fapt, reprezentă Creația, adică vibrațiile Arhetipului Divin. Se observă că Al Treilea Logos eliberat de constrângea-cauză ( acțiunea Azoth-ului supra-aglomerat ) va derula efectul : oscilația și rezonanța ( reacțiunea , destinderea ).

Recapitulând, observăm că Logosurile Unității Divine, din cadrul aceleeași Treimi, sunt : Primul Logos Divinitate-Individualitate ( Tatăl ), Al Doilea Logos Viață-Formă ( Fiul ) și Al Treilea Logos, Forța Divină ( Sfântul Duh ), care personalizează elementul invizibil ce a inițiat Mișcarea.

Eterna Trinitate înainte de a-și construi Sistemul, avea deja constituit sub aspect virtual Planul mental divin, pentru că în Azoth co-existau "arhetipurile" de forțe-forme ( cu sensul de matrici ), ce definesc : emoțiile, gândurile, intuițiile, inclusiv expresiile abstracte și materializarea acestora.

Ajutați de reprezentările metaforice ale autorului indian, la care subscriem, dar și a materialelor furnizate de Frații Solomonari, vom continua cu următorul scenariu :

<< Energia Logosului ( Iod-ul ) ce a străpuns Vidul Primordial, s-a materializat în "bule" ( menținute de vibrații ), "golind" și "împingând" echidistant ( sferic ), acest vid. Ulterior, sferele s-au dispus în formă de spirală de câte șapte astfel de goluri, fiecare gol reprezentând o oscilație specifică corespunzătoare unei culori, dar implicit și a unui sunet specific vibrației respective. >>

Aceste dispuneri nu apar întâmplător, ci "la comanda" fenomenului de Spin, după cum vom vedea în continuare. Oscilația specifică este o caracteristică rezultată de "tăria sau slăbiciunea punctelor din Câmpul Primordial". Am spune noi, ( vizavi de modelul nostru fizic ), în funcție de cât și cum, s-a auto-contorsionat Spațiul 4-Dimensional minkowskian !

În funcție de stările de "tărie sau slăbiciune a câmpului", conform Legilor de Spin, apare consecința curburii spiralate, atât a Spațiului Fizic ( 3+1 ), cât și a celorlalte 6 spații virtuale, adică suma celor 10 Dimensiuni Reale și Virtuale. Tot astfel, funcție de existența "câmpurilor slabe sau tari" vom avea "timp încetinit sau accelerat", el având caracteristica unui vector, într-un sistem de referință inerțial tridimensional. De unde ar rezulta faptul că timpul nostru real este în fond, o aproximantă derivând din ciclitatea și regularizarea vibrațiilor în Univers.

Această dispunere în formă de spirală a particulelor noastre, imaginate ca și goluri vibraționale, este o aducere într-un limbaj mai comun, a ideii de variație a energiei medii a cuantelor, elaborată de Max Planck.

De asemenea, întregul concept este legat de modelul matematic al spiralei, rezultă din consecința fenomenului de spin, anormal al efectului Zeeman, dar și ( în anumite situații ), a principiului de excluziune elaborat de W. Pauli. Prin urmare, sub aspect fizico-matematic în condițiile menționate până aici, nu putea exista altă dispunere spațială a "bulelor", decât o dispunere sub forma unei spirale logaritmice. Cât despre menținerea în formațiunea aceasta de spirală a "golurilor", aceasta rezultă în mod evident din consecința legii conservării momentului cinetic și de spin a fotonului.

Prima "bulă" reprezintă oscilația medie a luminii galbene ( a heliului ), corespunzătoare notei muzicale Mi . Ea conține echidistant, o vibrație ( foarte intensă ) caracteristică culorii roșii ( a hidrogenului ), corespunzătoare notei muzicale Do. La polul opus, apare vibrația ( foarte lentă ) a culori albastre ( oxigenul ), corespunzătoare notei muzicale Sol.

Prin amestecul celor trei culori apare înlănțuirea logică a restului elementelor vibraționale ale celorlate patru culori și a corespondentelor sonore, având în partea dreapta a spiralei culorile oranj și verde, iar în stînga indigo și violet ( purpuriu ), adică a notelor muzicale Re și Fa, respectiv La și Si.

Cele șapte tipuri de vibrații se produc simultan și ocupă un spațiu tridimensional, după regula spiralei logaritmice și a modelului creșterilor organice. Sub aspect dinamic, spirala primordială poate fi adaptată la un model fizic tip "pendul elastic" aflat într-o mișcare de rotație, manifestând în același timp legile elongației, pentru spirala descendentă.

Această spirală primordială formează acronimul ROGVAIV ( componentele Luminii ), o echivalare al Cuvântului Creator. Spirala această pe care o numim "spirală de ordinul întâi", este menținută în această stare datorită energiei de contracție a Logosului Triplu ce s-a manifestat cum spuneam mai sus, în universul primordial. În mod cert, a existat în acel moment și fenomenul de electroluminiscență, adică o emisie de lumină, având cauze electro-magnetice.

Prin urmare, Lumina nu se datora existenței vreunei surse termice, cum este cazul stelelor ori a Soarelui, steaua centrală a sistemului nostru planetar. De aceea, Biblia sau Tradițiile consideră că lumina a putut exista ... înaintea apariției "luminătorilor".

Spiralele de ordin întâi, au fost dispuse apoi de către Logos, în spirale mai mari, compuse din câte șapte spirale, formând "spirale de ordin doi", apoi la rândul lor aceastea au fost dispuse în "spirale de ordin trei" și tot așa până la "spirale de ordin șase".

Acestă dispunere însă nu este doar o simplă înșiruire de spirale ci ea se va desfășura după următoarea regulă : spirala de ordin doi se înfășoară în jurul spiralei de ordin întâi, iar în jurul lor se va înfășura spirala de ordin trei; apoi în continuare, înfășurările se produc până la spirala de ordin șase.

- urmează imaginea din Evoluția Ocultă ( pag. 146 ) :

Spirală atom ( clic pe imagine )

Aceste înfășurări succesive ale spiralelor produc o forță de atracție, pe care fizica cuantică o consideră drept o "tărie" fără analog în fizica clasică, numită îndeobște drept "forță nucleară".

Acțiunea acestor forțe se transmite prin intermediul altor particule de schimb, care joacă rolul unor "agenți de legătură", fără să existe ca atare în nucleu și sunt cunoscuți în fizică drept mezoni Pi. Acești mezoni constituie de fapt, legătura dintre protoni și neutroni. Din punct de vedere fizic, mezonii sunt virtuali, deoarece ei nu constituie un element material în structura nucleului atomic.

Mezonul Pi ( pi-onul ) constituie "cărămida de bază", atât pentru protonii, cât și pentru neutronii nucleului atomului fizic, din care este construită Dimensiunea noastră.

El este compus din zece împletituri de spirale de ordin șase, dispuse sferic cu două tipuri de înfășurare de la dreapta spre stânga și de la stânga spre dreapta, ca în figură.

Înfășurarea "spre dreapta" constituie structura elementelor electropozitive, iar cea "spre stânga" a celor electropozitive.

În Lume există șapte Școli Inițiatice Majore și Minore. Toate consideră că Universul este constituit din șapte Dimensiuni, Planuri sau Lumi. Spre exemplu, Școala rozicruceană consideră aceste Lumi ca având următoarea componență și succesiune :

1. Lumea lui Dumnezeu ;

2. Lumea Spiritelor Virgine ;

3. Lumea Spiritului Divin ;

4. Lumea Spiritului Vital ;

5. Lumea Gândului ;

6. Lumea Dorinței ;

7. Lumea Fizică.

Școala inițiatică tradițională hindusă, enumără aceste Dimensiuni, în mod asemănător :

1. Lumea Divină ( Adi ).

2. Lumea monadică ( Anupadaka ).

3. Lumea Spirituală ( Atmic - Nirvanic ).

4. Lumea Intuiției ( Buddhic ).

5. Lumea Mentală.

6. Lumea Astrală.

7. Lumea Fizică.

Frăția Solomonară care descinde din Tradiția Enohică, definește cele 7 Lumi la fel ca și rozicrucenii.

Aceste 7 împărțiri ale lumilor au rezultat ca urmare a stadiilor de Creație ( cele 6 "zile" ) ale Universurilor sub acțiunea Logosului Divin, fiecare nivel sedimentându-se în legile care guvernează aceste ierarhizări, fiind într-o strânsă interdependență cu noțiunea de "densitate". Planurile Cosmice, sunt Lumi având densități mai grosiere sau mai subtile, acătuite din cele șase tipuri de spirale :

- Primul Plan sau Lumea lui Dumnezeu ( Lumea Divină ), este constituit din "spirale de ordin întâi", adică din structuri de șapte "bule" sau 7 Vibrații Primordiale ( Fundamentale ).

- Lumea Spiritelor Virgine are ca material de bază "spiralele de ordin doi", compuse din 49 de "bule".

- Lumea Spiritului Divin sau Planul Nirvanic este constituit din 49 x 49 = 2.401 "bule" , adică din "spirale de ordin trei".

- Lumea Spiritului Vital sau Planul Buddhic conține 49 x 2.401 "bule" constituite în spirale de ordin patru.

În continuare, dacă descindem pe tabelul nostru, găsim că :

- Lumea Gândului ( Planul Mental ) este constituită din 2.401 x 2.401 "bule" ( spirale de ordin cinci ), urmată de :

- Lumea Dorinței cu atomi constituiți din 49 x 2.401 x 2.401 "bule" ( spirale de ordin șase ) și în final, de lumea nostră sau :

        - Lumea Fizică având atomii fundamentali constituiți din 2.401 x 2.401 x 2.401 "bule", la care se adaugă un anumit număr de bule ( adică spirale de ordin șase, plus un număr suplimentar nedefinit de spirale primordiale ), care imprimă specificul și particularitatea elementelor chimice, din care este alcătuită dimensiunea percepută de simțurile noastre ca fiind Zona Densă.

Această zonă ( Lumea Fizică ) este caracterizată doar parțial, de o ORDINE COSMICĂ, ea fiind încă "nedesăvârșit". Conform regulilor prezentate, va veni un Timp când Lumea Fizică va fi caracterizată de prototipul unei spirale de ordin Șapte, moment care va desemna integrarea acestuia în Logosul Divin. Implicit, și atomul fizic va avea o altă configurație decât așa cum îl cunoșteam până acum.

Deoarece atenția noastră este îndreptată în a analiza Planului Fizic actual, vom continua în a face o introducere în Chimia Ocultă, fără de care nu este posibilă înțelegerea temeinică a Hiperfizicii .

Au existat liste și tabele cu elementele chimice, elaborate atât de alchimiști, cât și de către chimiști, fiecare autor urmărind o ordine conform scopului pe care îl avea în vedere. În școala gimnazială, studiem elementele chimice din punct de vedere al comportamentului electronilor, apoi în liceu le clasificăm în elemente electropozitive ( metalele ) și elemente electronegative ( nemetalele ).

De fapt, în școală, cunoașterea Universului din punct de vedere chimic, se bazează pe posibilitatea elementelor de a ceda sau a accepta electroni, în vederea dobândirii unui înveliș electronic stabil. Toți am studiat chimia, raportându-ne la clasificare bazată pe numărul atomic, care este corelat cu masa atomică.

Cititorul care nu a fost informat până acum, află de aici înainte că un alt cercetător, Sir William Crookes dezvăluie din Știința Sacră, un alt "aranjament" al elementelor chimice, bazat pe o mai deplină concordanță a stări acestora, dar și a modului mai logic de înțelegere al comportamentului lor. El a prezentat Academiei Regale din Anglia în sec. XIX "Legea Periodică", un aranjament bazat pe masa atomică, corelat însă și cu factorul magnetic al elementelor. Vezi figura :

Modelul autorului englez se prezintă asemenea oscilațiilor unui pendul ce marchează atât valența, cât și "greutatea" lor atomică. La un studiu atent, Legea Periodică sugerează imaginea unui "Big Bang" primordial, care continuă și astăzi, în Universul nostru ( dinamic ) aflat în expansiune. De aici apare probabil și imaginea gnostică ( falsă ) de Univers "ne-terminat" sau nedesăvârșit, ei servindu-se desigur, de modele statice, ireale.

Desigur că W. Crookes nu face o asemenea afirmație, el arată doar că din punct de vedere atomic , materia nu poate fi studiată separat ( sub aspect fizic sau chimic ), ci împreună. Cu ajutorul acestui tablou, el întâi deduce, iar mai apoi și descoperă în 1863, thaliul. Comportamentul electric ( electropozitiv sau electronegativ ) al atomilor, este într-o relație foarte strânsă cu magnetismul acestora,dar care implicit, influiențează și valența acestora. Doar dacă se ține cont de aceste trei aspecte unitare, se poate afla mecanismul real în care atomii cedează sau acceptă electroni.

Studiind "Legea Periodică", facem imediat conexiunile cu ceea ce am prezentat anterior, legat de modul cum se auto-aranjează "bulele" noastre, în funcție de gradul de maturitate ale Universurilor.

Cu ajutorul acestui tabel putem explica ( și admite ) chiar și existența Universului cel mai mai Eteric - Lumea lui Dumnezeu - alcătuit din spirale de câte șapte vibrații, adică "Lumina esențială", dar și cel mai Dens ( Planul Fizic ), alcătuită din zece împletituri de spirale de ordin șase, care așa cum aminteam mai sus constituie particula-nucleon al atomului fizic. Electronul nu este altceva decât o spirală independentă, formată din șapte vibrații sau "bule", cum le-am numit anterior, denumire preluată de la C. Jinarajadasa, care a moștenit-o la rândul său, din Tradiția hindusă. În secolul XIX, când a făcut publice aceste cunoștințe, nu erau cunoscute decât un număr de 77 de elemente, nefiind încă clarificată la acea vreme, nici măcar structura atomului.

Nucleul atomului de hidrogen are în alcătuirea sa, un proton și un neutron. Dispunerea mezonilor ( Pi ) pentru a alcătui protonul este de formă octoedrică, intrând în componența acestuia 8 spirale de ordin șase, ce au o mișcare de rotație, după regula burghiului. Neutronul este o dispunere geometrică sub forma unui tetraedru așezat pe un cub, fiind compus din "unități" de câte 10 spirale de ordin șase, care au o mișcare de rotație în sensul indicat de către "înfășurarea" mezonică, așa cum am arătat în figura reprezentând cele două tipuri de înfășurări.

Datorită mișcării de rotație în jurul propriei axe, protonul își formează o sarcină electrică pozitivă periferică, prin "eliminarea" unei spirale de ordin întâi către neutron, însă neutronul datorită formei sale specifice și a mișcării de rotație concomitentă cu mișcarea de revoluție în jurul protonului, "elimină" la rîndul său spirala de ordin întâi, sosită de la protonul care deține deja o stabilitate indusă de legea mișcării centripete.

Prin urmare, nu acceptă o spirală care ar avea tendința de a-i mări volumul și care i-ar deregla unghiurile de spin a momentului cinetic și implicit, a câmpului magnetic. Ca urmare a acestui impact, pe care-l creează acea spirală de ordin întâi, apare masa atomului care este de fapt, oscilația neutronului din mișcarea lui de revoluție inițială, într-o mișcare de tipul librației lunare.

Chiar dacă nu ar intra într-o mișcare de revoluție, electronul ( care este o spirală de ordin întâi, având înfășurarea "invers regulii burghiului" ), ar fi inevitabil atras de proton. Neputându-se "re-încadra" în locul spiralei "expulzate", neutronul ( datorită efectului de masă ) l-ar accepta, spre a-l capta în sistem.

Electronul însă, va întâlni o structură completă și stabilă ( alcătuită din 10 spirale ), prin urmare, nu se va putea atașa în nici un chip, deoarece ar destabiliza în acest fel sistemul neutronului. El va contribui totuși în final, cu forțe slabe în sprijinul protonului, menținând totodată dinamica atomului de hidrogen în spectrul roșu, la un indice de rezonanță de aproximativ 16.400 Hz, ( ochiul uman însă neputând să perceapă decât o mică parte a acestei energii, caracteristice lungimii de undă de 6.500 A ).

Această mișcare de dute-vino ( a spiralei de ordin intâi ) între proton și neutron determină "pulsarea" întregului sistem, încărcând sau descărcând din punct de vedere energetic nucleul, făcând astfel posibil apariția acelei "cuante" pe care Max Planck a dedus-o, sub forma relației : E = h • v ;

- unde "h" este dimensiunea acțiunii mecanice a vibrației resortului-spirală, iar "v" este frecvența radiației emise, adică în cazul nostru, a lungimii de undă corespunzătoare spectrului roșu. Nu vom intra în detalii privitoare la numărul cuantic orbital sau al momentului cinetic supus cuantificării, deoarece acestea sunt detalii pe care cititorul le poate explora singur.

Știința Ocultă notează în mod expres că fotonul este o particulă ce caracterizează doar elementele spiralei de ordin șase, care nu sunt specifice Planului Fizic, ci doar a Planurilor Hiperfizice. Fotonul este o formulă de tranzit într-e Planul Dens și Spațiul Hiperfizic. Apariția atomului de hidrogen, ca element suficient de mobil al spiralei de ordin șapte, caracterizează primul pas în procesul de constituire și evoluție a Planului Fizic.

Chimia și fizica ocultă relevă alcătuirea nucleelor atomilor după configurații geometrice identice cu cele 5 corpuri solide studiate de către Geometria Sacră. Imaginea unor nuclee atomice de formă sferică asemănătoare unor planete este falsă. Imaginea sferică a atomului care ne-a fost predată în Școala Materialistă este doar iluzia creată de mișcarea centrifugă al structurilor spiralice, în jurul unui centru de greutate "virtual". Geometria și configurația elementelor după cele 5 corpuri sacre este mascată de valoarea foarte intesă a vibrațiilor care se propagă conform regulilor de mișcare centripetă, care generează iluzia de sfere dispuse asemănător sistemelor planetare. În realitate însă, elementele sunt configurate astfel :

- lementele monovalente sunt dispuse spațial, sub formă de tetraedru, cub ( hexaedru ) și octaedru, toate având "vârfurile" în centrul laturilor a două cuburi. Hidrogenul este așa cum am văzut, singurul element constituit dintr-un tetraedru, un cub și un octaedru, cu mențiunea că în expunere am redat nucleul hidrogenului, adică atomul chimic așa cum se prezintă el din punct de vedere static.

Și aici, facem precizarea că imaginea sferică al acestor particule este total greșită. "Sferele" mezonice, adică spirala de ordin șase ( cu anomalia spiralei "oscilante" ), datorită interacțiuni, se dispun spațial după cele trei imagini geometrice arătate mai sus.

Asemănător Hidrogenului, Litiul posedă în plus în punctul de "îmbinare" dintre cub și octaedru, un număr de șapte structuri compuse din câte un  cub și un tetraedru, întreg ansamblul semănând oarecum cu o halteră . Forma este caracteristică elementelor monovalente electropozitive, pentru că cele din partea dreaptă a "Legii Periodice" din șirul Sodiului, diferă prin faptul că avem în plus aceleași șapte structuri suplimentare și în partea simetrică a vârfului octaedrului.

Elementele bivalente - sunt structuri ce se aseamănă din punct de vedere geometric cu un tetraedru.

Cele trivalente - apar ca o cruce formată dintr-un cub central, având pe cele patru fațete simetrice vârfurile a patru tetraedre.

Elementele tetravalente - posedă aceeași formă de cruce, având în schimb în locul cubului central, un octaedru.

Chimia ocultă mai conține în cazul actinidelor și lantanidelor, și structuri având formele dodecaedrului și icosaedrului, însă aceste structuri sunt caracteristice elementelor cu stabilitate redusă, care apar în cursul transformărilor nucleare cu ( posibila ) punere în libertate de particule ( adesea radioactive ).

În toate cele patru cazuri, trebuie să ne imaginăm că în jurul acestor tipuri de nuclee, avem electronii-spirale dispuși pe mai multe straturi și substraturi, corespunzător numărului de protoni din nuclee. Prin urmare, doar datorită mișcării lor, avem imaginea clasică de sisteme planetare la scară redusă.

Universul înconjurător este constitiut prea puțin din atomi liberi, de regulă el având molecule de radicali liberi cu electroni impari sau molecule stabile, a căror stabilitate este totuși relativă, datorită factorilor existenți, ca de exemplu : temperatură, presiune, magnetism, câmpuri electrice, ionizări, etc.

Am prezentat în acest capitol, o sinteză a evoluție materiei la nivel atomic, cu mențiunea că tot acest lanț evolutiv care a dus în final la formarea elementelor chimice ce stau la baza structurii Universului, este de fapt, o consecință a menținerii lor în stare de Vibrație de către Conștiința Logosului - Tatăl Divin .

Revenind la "Legea Periodică", care dacă o comparăm cu Tabelul lui Mendeleev, putem remarca că elementele transuraniene, spre exemplu, au nivele energetice tot mai ridicate, datorită creșteri numărului de protoni, neutroni și electroni pentru a deveni stabile. Structura nucleului devine și ea, tot mai complexă datorită fenomenelor tot mai numeroase de natură electro-magnetică.

Pendulul nostru, care a primit din partea Celui de-al Treilea Logos, impulsul "Big Bang", va avea greutatea maximă și impuls minim, în momentul când în Univers vor exista toate cele l32 de elemente. Momentul apariției în Spațiul Fizic al elementului X 121, va delimita trecerea spre Marele Colaps Cosmic, ce va preceda un nou Big Bang ... Totuși, pentru a liniști spiritele, trebuie să spunem că în momentul în care Chimia va descoperi ultimul element, nu înseamnă că a doua zi va veni Sfârșitul Lumii. Acel eveniment va marca ( dacă ne transpunem pe o curbă gaussiană ) punctul de maturitate maximă a Dimensiunii Fizice. Ori, din acel punct culminant, Colapsul nu se desfășoară pe parcursul a câtorva zile. Vor fi necesare minim 3 Ere, pentru a marca momentul incipient al "contracției" sau dacă ar fi să exprimăm altfel lucrurile, comparația coincide aproximativ, cu timpul de consumare a hidrogenului și heliului din Soarele nostru. Desigur, că este foarte probabil ca undeva, în centrul Universului, elementul 132 deja să existe, în timp ce la marginea lui, spre exemplu Uraniul, să devină aproape de negăsit, așa cum în zilele noastre constatăm "inexistența" Electrumului, care pe vremea Atlantidei era un element stabil și exista în Legea Periodică între Platină și Aur. Tot astfel, în momentul Ultimei Zile Cosmice, nu vom mai găsi încă 11 elemente, care ar trebui să completeze diferența de la 121 la cele 132 de elemente.

Din fericire însă, dacă ne raportăm la factorul timp, viteza de expansiune este o progresie spațio-temporară, care are ca principiu de calcul ecuația coardei vibrante și cea a transferului termic, derivând din sisteme de ecuații laplaciene, ceea ce fizic reprezintă câteva mii de ani.

Acest capitol descrie efectele unui  Pendul Celest virtual, necesar unei mai bune reprezentări a Dimensiunilor Fizice sau Hiperfizice. Știm însă că acolo unde avem efecte, există și cauze. Planul Fizic fiind un Spațiu "în formare", conține anomalii după tiparul triadei : Cauză - Efect - Consecință, pe cele 7 niveluri și diviziuni ce se constituite după regulile Pendulului Celest.

Nivelul 7 de elongație a Pendulului este definit ca nivel de amplitudine maximă. Un al 8-lea nivel presupune de fapt, un scurt repaos ; de fapt, tranzitul de constricție a materiei către un nou Nivel 1, perioadă manifestată ca o Resorbție, ilustrată de literatura inițiatică, drept "Noapte Cosmică". Fenomenul se manifestă ciclic : unei Nopți Cosmice urmându-i un nou ciclu de Manifestare, după aceeași Regulă a Pendulului Celest.

Legile Pendulului Celest conservă în fond cele 7 Legi ale Universului, pe care Școlile Inițiatice le definesc ( cu mici deosebiri de la o școală la alta ) în felul următor :

1. Legea Unicității Spirituale : "Totul este Tot ; Universul este Mental."

Germenul Universalității Divine se regăsește în mentalul matricial, materializat în Arhetipul Universal.

2. Legea vibrației : "Totul vibrează, nimic nu este static.

Omniprezența vidului primordial ( infinitul liniilor Fraunhofner ) conținea virtual, sub forme latente, vibrațiile celor trei tipuri de manifestări ale Logosului ( galben, albastru, roșu ). Fenomenul de "presare" în sine, conține consecința Germenului Universal Divin, adică prin amestecul celor trei vibrații, rezultă și celelalte patru culori ce alcătuiesc spectrul Luminii.

3. Legea ritmului : "Vibrația își are ritmul ei ; Totul intră în propriu-i ritm."

Odată propagată mișcarea vibrațională, efectul imediat următor îl constituie o mișcare după regulile amplitudinii, care determină și condiționează un anumit ritm.

4. Principiul corespondenței : "Ce este Sus este și Jos, inferiorul tinde spre superior."

Există corspondența Micro și Macrocosmosului reflectat în Totul Universal.

5. Principiul polarității : "Oscilația crează 2 Poli, ei sunt egali prin menținerea ritmului."

La extremitățile ritmului, polarizarea și elementul contrar, determină rezultanta concilierii.

6. Principiul Cauză-Efect : "Orice Efect își are propria Cauză. Consecința este cauza Efectului."

Este expresia biunivocă a Legilor în sine, aduc situații implicite care conțin consecințele experienței.

7. Principiul genului : "Echidistanța dintre doi Poli : ( pozitiv ) și ( negativ ) conține un punct Unic neutru."

Legea acestei Unicități conține in sine atât elementul Spiritual ( pasiv ) feminin, cât și pe cel Energetic ( activ ) masculin.

Poate că multe definiții din acest capitol nu sunt cele mai fericite din punct de vedere științific. Am căutat însă să reformulez un modelul ezoteric într-o imagine fizică, făcând uz uneori și de un limbaj mai artistic, sperând să fiu inteligibil pentru o paletă cât mai largă de cititori.


Textele acestui site nu pot fi reproduse
fără acordul Școlii Solomonare