Valentin S. Vârtan
"Companionul Solomonar"

Cartea III - "Calfele"


~ III.04. Note pribege ~

Cartea de față cuprinde unele afirmații mai puțin convenționale. La temelia lor au stat însă unele informații care deja au fost postate pe pagina noastră de pe Internet. Cine ne-a accesat site-ul, observă ușor că metodologia de instruire în Școala Solomonară este atipică față de metoda de predare din școala materialistă, unde ne-am instruit cu toții, pentru a obține în final o profesie, o meserie.

Din acest motiv, am sistat Școala de Vară derulată pe parcursul anului 2007. Mulți au crezut că această pregătire ar fi echivalentă cu o școală de magie ... Din păcate, studenții noștrii înscriși atunci, nu prea s-au arătat dornici de a învăța temeinic și cu stăruință. Unii cititori au cerut lămuriri despre Diavol ... Vizavi de această întrebare, o carte demnă de luat în seamă este "Norul Necunoașterii". Autorul : necunoscut. Specialiștii spun că fost scrisă prin secolele I - II d. Chr. Versiunea în limba română, a apărut la editura Herald, București, 2004. La capitolul LV, paginile 149-151, autorul ne aduce următoarea relatare în ceea ce-l privește pe Diavol :

"Diavolul este un duh, iar prin natura lui nu are trup, nu mai mult decât un înger. Și totuși, atunci când el sau un înger au îngăduința lui Dumnezeu de a lua formă corporală pentru a-i sluji vreunui om de pe pământ, calitatea acestei forme corporale este dată de asemănarea cu lucrarea respectivă pe care o are de îndeplinit. Avem un exemplu în Sfânta Scriptură. De fiecare dată când un înger este trimis în trup (atât în Vechiul, cât și în Noul Testament) arăta întotdeauna fie prin numele său, fie prin vreun instrument sau vreo proprietate distinctă a corpului său, care era motivul sau mesajul pe care-l purta în duh. La fel stau lucrurile și cu diavolul. Căci atunci când apare el în trup, el exprimă printr-o anumită trăsătură a trupului său, ceea ce slujitorii săi sunt în duh. Este o pildă care ne explică aceasta mai bine decât celelalte. Fiindcă după cum am înțeles de la unii ucenici în necromanție, care este știința de a le invoca pe duhurile blestemate, și chiar de la unii dintre ei cărora diavolul le-a apărut sub o înfățișare trupească, anume că în acea formă trupească în care apare, nu va avea niciodată decât o singură nară, care este mare și largă, și pe care o cască bucuros, astfel încât omul să poată privi până-n creierul capului. În acest creier nu este decât focul Iadului, căci alt creier vrășmașul nu poate avea. Iar dacă îl poate determina pe om să privească acolo, nici nu vrea mai mult. Căci văzând astfel, omul își va pierde mințile pe veci. Însă orice ucenic perfect în ale necromanției știe asta foarte bine, păzindu-se ca nu cumva să fie determinat să se uite. De aceea spun, după cum am mai spus-o, că de fiecare dată când diavolul ia o formă trupească, el zugrăvește printr-o oarecare trăsătură a trupului său ceea ce slujitorii săi sunt în duh."

O altă chestiune pe care trebuie s-o reamintim din această carte, se găsește la capitolul LXVII, pagina 170. Este vorba despre cât de ușor putem greși prin nepătrunderea sensului cuvintelor duhovnicești și a etapei în care ne străduim să cercetăm și să trăim Contemplația către Dumnezeu :

"Deasupra ta însuți te afli ; pentru aceea, că ai putut ajunge prin har până acolo unde se poate ajunge prin fire. Și anume, să fii unit cu Dumnezeu în duh, în iubire și în voință. Dedesubtul lui Dumnezeu te afli ; pentru aceea că, deși se poate spune într-un fel că în acest timp Dumnezeu și cu tine nu sunteți doi, ci unul în duh - în așa fel că tu sau un altul, pentru o asemenea unime care este rodul contemplației și prin tăria mărturisirii făcută de Scriptură, puteți fi numiți un Dumnezeu - cu toate acestea te afli sub El. Aceasta pentru că El este Dumnezeu prin fire, fără început ; pe lângă asta, a fost un timp când tu nu erai deloc ; în plus, după ce prin puterea și iubirea Lui ai făcut un ceva, acest ceva a păcătuit cu voia, făcându-te pe tine mai rău decât nimic ; și numai prin mila Lui, fără nici un merit din partea ta, ești făcut un Dumnezeu prin har, unit cu El în duh într-un mod deplin, atât aici, cât și în slava viitoare fără sfârșit. Așa încât, chiar dacă ești pe deplin una cu El în har, totuși, prin fire ești nemăsurat de departe."

Această metodologie nu poate semăna nici măcar cu Învățătura pe care ne-o oferă Biserica Creștină Ortodoxă. Dacă am fi copiat-o, am fi comis un act de sacrilegiu; pentru că nimeni nu se poate substitui canoanelor Învățăturii Apostolice, pe care Biserica Ortodoxă (de Rit Nou !) le-a stabilitîncă din epoca Creștinismului primar, de pe timpul Appostolului și Evanghelistului Ioan Teologul. Nimeni nu poate îmbrăca haina de preot, în afara Bisericii ...

Desigur că studiile noastre în legătură cu Creștinismul Ortodox, urmăresc metodologia Căii apofatice susținută și apreciată de Sf. Părinte Dionisie Pseudo-Areopagitul sau de către Sf. Grigorie Palama (v. Vladimir Lossky - "Teologia mistică a Bisericii de Răsărit", cap. II, pag. 65, Ed. Anastasia). Susținem așadar, și noi teza potrivit căreia ... pentru a-L putea cunoaște pe Dumnezeu cu mintea noastră umană, nu numai că este imposibil, dar acest lucru poate deveni chiar un sacrilegiu ... Iar din acest punct, apar încrengături de erezii și sminteli.