Max Heindel & Augusta Foss Heindel
"Originile Franc-Masoneriei
și ale Catolicismului"


~ Capitolul V - Misterul lui Melchisedec ~

Printre toate personajele menționate în Biblie, nici unul nu este mai misterios decât Melchisedec. Se spune că nu avea nici tată, nici mamă, nici părinte terestru și că îndeplinea dublul oficiu de rege și preot. Pavel, în Epistola sa către Evrei ne dă multe învățături care arată legătură între Christos și Melchisedec, ambii Regi și Înalți Preoți, dar din ordine diferite.

"După ce vorbise altădată, în repetate rânduri și în mai multe feluri Părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, în aceste din urmă timpuri, ne-a vorbit prin Fiu, care a fost rânduit să moștenească totul, și prin care a fost rânduită lumea."

"Nimeni nu-și atribuie această demnitate, dacă nu este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. Și Christos nu și-a atribuit gloria de a deveni Domnul ce se sacrifică, ci o ține pentru cel care I-a spus : Tu ești Fiul Meu, Eu Te-am zămislit astăzi.

Cum se spune în altă parte : "Tu ești Domnul ce se sacrifică întotdeauna, din ordinul lui Melchisedec. El este cel care în zilele sale cu strigăte mari și lacrimi, ridica rugăciuni Celui Care putea să-l salveze de la moarte și fiind ascultat din cauza supunerii sale, a învățat, cât a fost fiu, supunerea prin suferința de care a avut parte, și care după ce a fost ridicat la perfecțiune a devenit pentru toți cei care îl ascultă, promotorul salvării universale, Dumnezeu declarându-L Suveran din ordinul lui Melchisedec."

"Într-adevăr, acest Melchisedec, rege al Salemului, cel ce sacrifică Dumnezeului celui Prea Înalt, care merse înaintea lui Abraham, pe când acesta se întorcea de la înfrângerea regilor, care îl binecuvântează și căruia Abraham îi dădu zeciuială din toate, care e mai întâi Rege al Dreptății, după înțelesul numelui său, apoi Rege al Salemului, adică Rege al Păcii, fără tată, fără mamă, fără genealogie, care nu are început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar care era asemenea Fiului lui Dumnezeu, acest Melchisedec rămâne cel ce se sacrifică continuu."

"Iar aici, cei care încasează zeciuiala sunt oamenii muritori ; dar acolo, este Cel despre Care s-a dovedit că e viu."

"Şi dacă perfecțiunea a fost posibilă prin sacerdoțiul levitic, căci pe acest sacerdoțiu se odihnește Legea dată poporului, pentru ce mai era nevoie să apară un alt Sacrificator din Ordinul lui Melchisedec, și nu din ordinul lui Aaron ?"

"Căci se știe că Domnul nostru a ieșit din Iuda, trib despre care Moise n-a zis nimic în ceea ce privește sacerdoțiul. Acest fapt deveni și mai evident când apăru un alt Sacrificator asemănător lui Melchisedec, nu după legea cărnii, dar după Puterea unei Vieți Nepieritoare ; căci s-a făcut această mărturie : Tu ești cel ce se sacrifică pentru totdeauna, din Ordinul lui Melchisedec."

"Iisus este prin asta garantul unei promisiuni mai bune."

"Dar El, pentru că rămâne în veac, posedă o preoție care nu este transmisibilă."

"Într-adevăr, legea stabilește suverani ce se sacrifică oamenilor predispuși slăbiciunii ; dar cuvântul jurământului care a fost făcut după lege, așează Fiul Care este Perfect, întru Veșnicie."

Esența a ceea ce tocmai s-a spus este că noi avem un Suveran ce se Sacrifică, care s-a așezat prin dreptul Tronului Măreției Divine în Ceruri, ca ministru al sanctuarului și adevăratului Tabernaclu, care a fost ridicat de Domnul și nu de om.

"Şi mai mult decât atât, după Lege, este purificat cu sânge, și fără vărsare de sânge nu este iertare. Era deci, necesar, din moment ce imaginile lucrurilor care sunt în ceruri trebuiau purificate în acest fel, ca lucrurile cerești ( ele însele ) să fie mai bune prin sacrificii, decât primele. Căci Christos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mâna omului, într-o imitație a adevăratului, ci a intrat în Cer ca să se prezinte pentru noi în fața lui Dumnezeu".

"Dar acum, El a obținut un minister atât de superior, încât este mediatorul unei alianțe mai bune, care a fost întemeiată pe cele mai înalte promisiuni. Într-adevăr, dacă prima alianță ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi ridicat problema înlocuirii ei cu o a doua. Căci este în expresia unei acuze pe care Domnul o zice lui Israel : Iată, vor veni zile, spune Domnul, când voi face cu casa lui Israel și Casa lui Iuda un legământ nou, nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor, ziua în care mi-am întins mâna pentru a-i scoate din țara Egiptului ; căci nu au rămas în legământul Meu și Eu nu m-am îngrijit de ei, spune Domnul. Iată legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel după aceste zile, zice Domnul ; voi așeza Legile Mele în sufletele lor și le voi scrie în inima lor ; și eu le voi fi Dumnezeu, iar ei vor fi poporul meu. Nimeni nu va învăța mai mult pe vecinul său, sau pe fratele său, spunându-i : "Cunoaște-L pe Dumnezeu." Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic, până la cel mai mare."

Versetele de dinainte, extrase din "Epistola lui Pavel către Evrei" nu se găsesc în ordinea în care le-am reprodus. Este necesar să adunăm inteligent pasajele relatate în Biblie pentru a obține o imagine perfectă a dezvoltării viitoare care a fost schițată de ierarhiile divine pentru constituirea evoluției noastre. Înțelegerea acestui plan este esențială interpretării corecte a relațiilor cosmice, care există între Franc-Masonerie și Catolicism. Este în egală măsură necesară pentru a aprecia scopul Mării de Aramă și să ne învețe cum trebuie făcut aliajul minunat. Așa cum spune Pavel, aceste lucruri sunt greu de exprimat, dar suntem ispitiți să prezentăm Misterul lui Mechisedec și a Mării de Aramă într-un limbaj simplu, ca să ajutăm la atingerea scopului indicat de Biblie, care este de a lumina toți oamenii care vor să știe, de la cel mai mic, la cel mai mare, care este legea evoluției, ca să li se dea o șansă, conformându-se mersului evenimentelor cosmice.

Pentru a înțelege Misterul lui Melchisedec, trebuie să ne întoarcem la primele epoci ale șederii omului pe pământ, în timpul perioadei hiperboreene. Pământul se găsea în condiții de căldură maximă. Omul, în proces de formare, avea sex dublu, bărbat și femeie, ca multe din plantele de azi. Se asemăna de asemenea, plantelor prin inerția sa, lipsa de dorințe și aspirații. În această perioadă, omul era discipolul ascultător al ierarhiilor divine care îl ghidau fizic. Acestea sunt vag desemnate de Biblie, sub numele de "regii Edomului".

Mai târziu, în timpul epocii lemurienilor, corpului omului cristalizându-se și condensându-se puțin mai mult, omenirea a fost divizată fizic în două sexe. Dar cum conștiința omului era permanent concentrată asupra lumii spirituale, era inconștientă de actul fizic al generării ( creației ), cum suntem astăzi noi de actul digestiei. Nu cunoștea nici nașterea, nici moartea. De fapt, omul era inconștient de posesia unui vehicul fizic.

Prin Actul Generator a primit Senzația. Astfel a cunoscut-o Adam pe Eva. În această epocă, spiritele luciferiene, Îngeri Decăzuți și locuind pe Marte, i-au învățat să mănânce fructul Pomului Cunoașterii, care este numele simbolic al Actului Creator. Astfel, treptat, ochii lor s-au deschis și au luat cunoștiință de lumea fizică, dar au pierdut contactul cu lumea spirituală și cu îngerii păzitori care le-au fost înainte învățători binevoitori. Singuri, câțiva dintre cei mai spiritualizați dintre ei și-au păstrat viziunea superioară și legăturile cu ierarhiile divine. Ei fură cunoscuți sub numele de "profeți" ; ei acționau ca mesageri între ghizii divini invizibili și popoare.

Dar, în timp, omenirea a vrut să-și aleagă propriii ghizi și ceru Regi Vizibili ; și mai mult, știm că israeliții repudiară guvernământul divin și cerură un Rege, și astfel a fost desemnat Saul ( I Samuel, 8 ). Prin urmare, oficiul dublu al regelui și preotului, combinând latura temporală și spirituală, a fost astfel divizat, căci nici un om suficient de deprins în lucrurile temporale pentru a îndeplini cu eficacitate oficiul regelui nu a fost găsit destul de sfânt pentru a asuma dirijarea fraților săi, și invers. Un preot adevărat capabil să conducă oile sale nu poate să le dirijeze util în viața lor materială în domeniul temporal. Într-adevăr, politicul în cele mai înalte sfere, veghează la bunăstarea fizică a maselor, în timp ce sacerdoțiul urmărește numai bunăstarea spirituală. Din această separare, trebuie să rezulte cu necesitate un conflict chiar și când guvernatorii spirituali și temporali sunt animați de cele mai dezinteresate motive.

Melchisedec a fost numele simbol al ierarhiilor divine care au exercitat dublul oficiu de rege și preot. În timpul domniei lui, a domnit pacea peste Umanitatea androgină, dar îndată ce oficiul regelui și al preotului fură divizate, sexele fură separate, o perioadă de războaie și gâlcevi, asemenea celor de azi, începu. Dublul oficiu al șefului și sexul dublu al masei au generat ciocnirile de interese care se produc și azi, și care vor continua până ce un alt guvernator divin se ivește pentru a încarna în persoana sa calitățile dublului oficiu din ordinul lui Melchisedec, și până când generarea sexuală va fi abolită.

Sub acest aspect, este important că relatarea Bibliei începe în grădina Edenului, unde Umanitatea era hermafrodită și inocentă; apoi, în capitolul următor, ni se vorbește despre divizarea sexelor, de încălcarea ordinului dat de a nu mânca Fructul Pomului Cunoașterii și pedeapsa aplicată care a fost de a naște copii în durere și moartea timpurie. Pornind de aici, Vechiul Testament vorbește de războaie, de lupte, de certuri și, în ultimul capitol, profeții anunță un "Soare al Dreptății". Apoi, Noul Testament se deschide cu relatarea nașterii lui Christos, care proclamă, stabilirea unui "Împărății a Cerurilor". Este numit mai târziu Rege și Preot din Ordinul lui Melchisedec ( Epistola către Evrei ), adică unind în persoana sa dublul oficiu.

Se spune de asemenea, că în ceruri nu va fi căsătorie. Într-adevăr, nașterea corpurilor, asemănătoare a celor înrudiți prin căsătorie ar fi de prisos, căci Pavel ne spune că : "carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția Cerurilor". Prin urmare, căsătoria nu va mai fi necesară, ciocnirea intereselor datorate atracției sexuale și setea de puterea vor dispărea, și iubirea sufletelor va fi sfințită prin spiritul păcii.

Se înțelege astfel ușor că, copiii lui Cain cu discipolii, artizanii și fiii lui Seth, cu cortegiul oamenilor Bisericii se vor reuni în final și vor fi uniți în Regatul lui Christos. Am văzut deja cum Hiram Abiff, fiul Văduvei, își abandonă tatăl, spiritul luciferian, Samael, după botezul focului în Marea de Aramă și cum primi misiunea de a pregăti calea acestui regat printre fiii lui Cain, dezvoltând artele și meseriile, ca și constructori ai Templului - masoni - învățându-i cum să pregătească "Piatra Filosofală" sau "Marea de Aramă". Astfel, fiii lui Seth, pasivi fizic, trebuie să învețe de asemenea, să-și părăsească tatăl, Iehova, și primul care să ia această decizie trebuie să aibă un suflet superior.

Cum abilitatea maximă a copiilor lui Cain a fost concentrată în Hiram Abiff, în epoca botezului său cu foc, asemenea, spiritualitatea sublimă a fiilor lui Seth a fost concentrată în Iisus, în epoca botezului său cu apa Iordanului. De cum ieși din apă, se află în aceeași situație ca Hiram ieșind din foc. Ambii își abandonaseră tatăl ( Iehova și Samael ) și fiecare era gata să-l servească pe Christos. Atunci, se văzu spiritul lui Christos, în timpul botezului coborând deasupra lui Iisus, care a fost locuit și folosit de Christos în timpul misiunii sale. Iisus însuși abandonă acest corp și primi misiunea de a servi bisericile, în timp ce trupul său era folosit în învățătura directă a lui Christos. Și sângele său deveni elementul pentru intrarea în Împărăția Cerurilor, un remediu pe care îl foloseau frații săi, copiii lui Seth, în același fel cum fiii lui Cain foloseau "Piatra Filosofală".

În Epistola către Evrei, unde Pavel ne dă câteva învățături cu privire la misterul lui Melchisedec, din punctul de vedere al Marelui Preot, el insista pe necesitatea absolută a sângelui în serviciul Templului. Ne arată cum Marele Preot era invitat să ofere sânge pentru păcatele sale, înainte de a putea oferi sacrificiul pentru păcatele poporului, această jertfă dublă trebuia împlinită în fiecare an. El arată că Jertfa de pe Golgota a fost făcută o singură dată pentru toți, oferind un mijloc de ispășire prin Sângele lui Iisus. Sub domnia lui Iehova, sângele omenirii era impregnat de egoism, care era factorul de separare al acestei perioade. Trebuia purificat de această greșeală, fără de care omenirea nu poate intra unită în Împărăția lui Dumnezeu. Această sarcină era uriașă ; Umanitatea era așa de egoistă, încât era greu când se preda serviciul de la unul la altul. Din aceasta rezultă că viața în timpul lui Christos nu conținea nimic care putea duce după moarte, la o viață în Primul Cer sau să furnizeze un progres spiritual. Aproape toți oamenii după moarte treceau prin ispășirea Purgatoriului ; chiar și viața în Al Doilea Cer, unde omul învață să facă o muncă creatoare, progresele spirituale aici, pe Pământ erau din nou, aproape nule.

Atunci Solomon, regele, a fost chemat din nou pe arena vieții pentru a îndeplini o misiune în folosul fraților săi, fiii lui Seth ; era în chip particular apt pentru această muncă, căci era dezinteresat din inimă, cum se arată când Iehova îi apăru în vis și îl întrebă ce cadou dorea să primească în momentul suirii la tron. Atunci Solomon răspunse :

"Tu Te-ai purtat cu David, tatăl meu, cu o bunătate mare și Tu m-ai făcut să domnesc în locul său. Acum, Dumnezeu veșnic, fie ca promisiunea Ta făcută lui David, tatăl meu, să se împlinească, pentru că m-ai făcut să domnesc peste un popor numeros ca pulberea pământului ! Dă-mi înțelepciunea și inteligența să pot ști cum să conduc poporul ! Căci cine ar putea judeca poporul tău, acest popor atât de mare !" Dumnezeu îi spuse lui Solomon : "Pentru că asta este în inima ta, pentru că nu ceri nici bogății, nici bunuri, nici glorie, nici moartea dușmanilor tăi, nici chiar viață lungă, și pentru că ceri pentru tine înțelepciune, îți voi da înțelepciune și inteligență. Îți voi da, printre altele, bogații, averi și glorie, cum n-a mai avut nici un rege înaintea ta și cum nu va mai avea nici unul după tine."

A fost determinantă această trăsătură de altruism, ce a fost dezvoltată în viețile anterioare. Această trăsătură a înlesnit ca spiritul lui Solomon, să locuiască mai târziu în corpul lui Iisus. Un Mesia capabil să-și îndeplinească Misiunea, iar apoi spre a servi ca vehicul spiritului unificator și dezinteresat al lui Christos, venit să pună capăt diviziunii între fiii lui Cain și fiii lui Seth, și să-i reunească în frăție, formând Regatul Cerului.

Avem o imagine a momentului când Faust trebuia să scrie pactul cu Mefistofel, cum este numit în acest mit spiritual, unde el se pregătea să-l scrie cu cerneală. Dar Mephisto îi spune : "Nu, semnează-l cu sânge." Faust ceru atunci motivul acestei cerințe și Mephisto adăugă cu finețe : "Sângele este o esență cu totului particulară." Se spune în Biblie că sângele taurilor și al vițeilor nu ridică păcatele, și e adevărat. Dar ce anume din Sângele lui Iisus este remediu ? Pentru a înțelege acest mare mister al Golgotei, este necesar să cunoaștem compoziția și formarea sângelui din punct de vedere ocult.

Când este examinat la microscop, [ sângele ] apare format dintr-un mare număr de globule mici sau discuri, dar când este văzut de un clarvăzător antrenat și educat, este o esență spirituală. Căldura este produsă de Ego, care se află în interiorul sângelui, căci, după cum spune Biblia : "Viața se află în Sânge". Mephisto avea dreptate, sângele este o esență particulară, căci conține Ego-ul și oricine vrea să obțină o putere asupra Ego-ului, trebuie să o obțină din sângele său.

Ego-ul omenesc este mai puternic decât Spiritul Grup al animalului, după cum putem vedea atunci când facem experiența științifică a hemolizei. Sângele străin al unui animal superior va ucide un animal inferior în venele căruia se va inocula. Sângele omenesc omoară animalul, care este incapabil să suporte vibrațiile sale înalte. Reciproc, ființa umană nu va fi afectată de sângele inoculat al unei ființe inferioare. Din timpuri străvechi, era strict interzisă căsătoria între triburi diferite, pentru că era știut că sângele străin omoară ceva, și asta se produce întotdeauna.

Adam ca și Mathusalem, trăiră secole întregi într-o epocă în care cutuma era de a se căsători în familie, pentru ca linia sângelui să fie cât mai puternică posibil. Astfel, strămoșii trăiau în sângele descendenților săi ; tot ceea ce li se întâmpla era înscris acolo și erau conștienți de spiritul strămoșilor. Astăzi, suntem inconștienți de conținutul spiritual al sângelui. Fiii vedeau viața tatălui și astfel, tații vedeau prin fiii lor ; și pentru că conștiința lui Adam și a lui Mathusalem trăia în chip conștient de-a lungul secolelor, putem spune că prin viețile urmașilor, viața lor aveau o prelungire peste secole.

Era deci, o crimă mare căsătoria în afara familiei, pe cât este acum în interiorul ei. La vechii scandinavi, dacă cineva dorea să se căsătorească într-o familie străină, era obligat să se supună mai întâi amestecului sângelui. Hemoliza era deci cunoscută, cel puțin în câteva faze ale sale. Dacă sângele nu se amesteca convenabil, rezulta o "confuzie a castelor", cum spun hindușii. Dacă linia dreaptă nu se conserva în filiație, amintirile viziunii interne erau amestecate, confundate. Aceste căsătorii în familie sau în trib au fost cauza egoismului, spiritului de clan și a violenței înter-tribale. Pentru a opri aceste lupte, practica căsătoriilor consanguine trebuia înfrântă.

Când Christos veni, El predică încetarea acestei practici spunând : "Înainte să fie Abraham, am fost Eu" sau "Nu mă îndoiesc în tatăl neamului, dar mă slăvesc în Eu Sunt", Ego-ul care a fost înainte să fie.

Mai spunea : "Cel care nu-și lasă tatăl și mama sa, nu mă poate urma." Trebuia așadar ruptă legătura omul de familie, de națiune, de trib. Era necesară o detașare de tradiția sângelui celor vechi și a vechilor metode ce nu concepeau disiparea într-o Frăție Universală. Acest lucru pentru început, nu se poate realiza decât prin căsătorii internaționale. Pentru ca "Eu Sunt" ( Ego-ul Uman ) să trăiască, trebuie ca atât Abraham, cât și spiritul de trib, să moară.

Christos cunoștea acest fapt ocult, că amestecul sângelui în Căsătoria Internațională omoară tot timpul ceva din rasă. Când se împreunează un cal cu un măgar, produsul este un hibrid, catârul. Acestui catâr însă, îi lipsește facultatea reproducerii. Când ne căsătorim cu străini, ceea ce se distruge, sunt amintirile sosite din Memoria Ancestrală. Amintirile diferite, provenind de la Două Linii diferite sunt distruse într-o luptă confuză între cele două tipuri de sânge. Astfel a pierdut Umanitatea contactul cu lumea spirituală, împreună cu Memoria Naturii. Scoțienii care se căsătoresc în interiorul clanului și țiganii sunt singurii care au păstrat această "A Doua Vedere" într-o anumită măsură. Vedem că sângele este astăzi altfel constituit, că el nu era în primele perioade ale evoluției umane. Corpul lui Iisus era un vehicul de o puritate superioară, în momentul în care Christos intră în el ca singur mijloc de trecere până în Centrul Pământului pe același drum pe care a luat-o Hiram Abif când sări în Marea de Aramă și pe care a fost condus pe Cărarea Inițierii, până la Centrul Pământului unde locuia Cain, strămoșul său.

Această călătorie a lui Christos este amintită în Epistola lui Iuda ; ea se împlinește după ce Christos este eliberat de carne prin moartea violentă de pe Golgota. Când un om este omorât, sângele venos cu impuritățile sale se prinde puternic de carne și sângele arterial care se scurge pe răni este mai ușor purificat de dorințe, de pasiuni. Fiind eterizat de marele spirit Christos, sângele lui Iisus inundă lumea și purifică într-o anumită măsură regiunea eterică a Pământului ; El dădu astfel omului mai multă speranță să adune materiale care îi permiteau să nutrească proiecte de altruism. Astfel a fost inaugurată Epoca Altruismului.

Prin credința în acțiunea acestui sânge și prin imitarea vieții lui Iisus Christos, fiii lui Seth au fost înzestrați cu un excelent mijloc de purificare a blestemului egoismului. În acest timp, copiii lui Cain primeau Emblema Trandafirului și a Crucii, pentru a-i învăța să lucreze precis și corect, pentru a crea Marea de Aramă, Piatra Filosofală, dar și să găsească Noul Verb, care să-i facă să intre în Împărăție, pentru că ei cred mai mult în Lucruri ( lucrări ), decât în Credință.

Schema din pagina următoare arată grafic "Cele Trei Ere" menționate în acest capitol :

Prima epocă în care fiecare ființă umană era o unitate creatoare completă cu sex dublu și guvernată de o Ierarhie Melchisedec, care îndeplinea dublul oficiu de rege și preot.

A doua eră, când rasa se diviză în două sexe. Guvernământul se diviză în Stat și Biserică. Atunci se produseră antagonisme, cerți, războaie.
Statul a îmbrățișat ideea paternității răului, susținea idealul rău al artelor, meseriilor, industriei, încarnate de Hiram Abiff.
Biserica îmbrățișă ideea maternității, a femeii ; ea promovează idealul feminin, a iubirii căminului, a familiei, încarnat în Fecioară și în Prunc.
A avut loc un conflict între bărbat și femeie, cămin și comerț, Biserică și Stat, iar acesta a dus lupta economică și războaiele, în care Umanitatea este destrămată, până într-acolo încât oamenii doresc pace și se roagă pentru venirea sa.

A treia eră începe cu Christos care, asemenea lui Melchisedec, reia dublul oficiu al regelui și al preotului pentru a domni peste o Umanitate purificată și slăvită, ridicându-se de la iubirea sexuală, la Iubirea Spirituală.

Evoluția umanității sub conducerea șefilor umani și divini :
Epoca lemuriană
Epoca atlanților și ariană
Galileea Nouă
Umanitatea avea un sex dublu.
Bărbat și femeie.
Fiecare ființă era o unitate
Creatoare completă.
Umanitatea este divizată
în două sexe.
Puterea temporală.
Regi inițiați. Copiii luminii.
Phree Messen.
Inițierea cu foc (lumină).
Abolirea sexului.
Redescoperirea Verbului.
Verbul devine carne.
Melchisedec, rege și preot,
drept și sfânt, primi sacrificii.
Idealul masculin,
Hiram Abiff.
Fecioara Maria,
idealul feminin.
Christos, preot și rege sfânt,
botezul spiritului.
Guvernator divin al fraternității
reprezentat de Abraham,
Melchisedec este numit
rege al Salemului (pace)
și pacea domni.
Preoți - Brahmani - Leviți.
Inițierea prin apă.
Puterea ecleziastică.
Națiunile sunt divizate în rase,
națiuni, secte, de unde se naște
sclavia, opresiunea și războiul.
Christos, preot și rege sfânt,
botezul spiritului.
Guvernator sfânt al unei
rase purificate, numită
"Sămânța lui Abraham",
locuind în Noul Ierusalim,
unde domnește pacea.
1) Perioada lui Saturn.
Epoca polară.
Unitate și diversitate.
Iubire și ură.
7) Perioada lui Vulcan.
Regatul lui Dumnezeu.
2) Perioada Soarelui.
Perioada hiperboreeană.
Foc. - Fraternitate.
6) Perioada lui Venus.
Noua Galilee.
3) Epoca Lunii
Epoca lemuriană.
Foc, Sex masculin, Stat.
Apă, Sex feminin, Biserică.
5) Perioada lui Jupiter.
Epoca ariană.
4) Perioada Pământului.
Sfârșitul involuției.
Foc (Masculin). Aer (Națiunile).
Apă (Feminin). Pământ (Rasele).
4) Epoca atlanților.
Începutul evoluției.

Copyright © july 2007