Max Heindel & Augusta Foss Heindel
"Originile Franc-Masoneriei
și ale Catolicismului"


~ Capitolul VI - Alchimia spirituală ~

Atunci când expunem o bucată de fier aerului, oxigenul din aer oxidează fierul și sfârșește prin a-l dezintegra. Acest rezultat se numește în limbaj comun "rugină".

Mai știm că sângele vine în contact cu aerul în plămâni și că oxigenul din aer se combină cu fierul, la fel cum acul este atras de magnet. Sângele uman, ca și cel al mamiferelor și păsărilor conține fier.

În organism avem un fenomen de ardere, care seamănă cu mecanismul formării ruginii sau oxidării, pe care îl observăm doar atunci când fierul este expus aerului.

Eterul conținut în fibrele dense ale lemnului, după arderea lemnului în sobă, iese afară prin pereții de fier ai sobei sub formă de valuri de căldură semi-invizibile, vibrând la diferite viteze, în funcție de gradul de căldură al sobei.

Astfel, vibrația spirituală provocată de combustia oxigenului și a fierului în corpurile noastre fizice, iese afară și colorează vehiculele noastre invizibile, după puterea lor de vibrație. Cele joase sunt roșii, iar vibrațiile mai înalte sunt galbene, iar cele cu amplitudine maximă, sunt albastre. Experiența ne-a învățat că dacă punem combustibil într-o sobă, condițiile necesare combustiei nu sunt îndeplinite, decât dacă aprindem combustibilul. Știm, de asemenea, că o suflantă de aer accelerează arderea, prin faptul că aduce mari cantități de oxigen materialului mineral care trebuie să ardă.

Mineralele fiind mai puțin elevate pe scara evoluției, vibrează mai încet decât plantele, animalele sau omul. Ele cer deci, mai mult oxigen pentru a ridica "cifra vibratorie", astfel încât esența lor spirituală să poată fi eliberată de foc. În același cuptor, aceeași cantitate de oxigen va topi cuptorul, dacă combustibilul este vegetal, în loc să fie mineral, din cauza intensității căldurii produse.

Același fenomen are loc în corpul uman, care este templul spiritului. Acesta este flacăra ce dezvoltă focul interior, generând esența spirituală care se expiră de toate creaturile cu sânge cald, precum căldura ce radiază din sobă. Creaturile cu sânge rece sunt cu mult mai jos pe scara evoluției și sunt incapabile de viață interioară. Există Spiritul Grup care le animă din exterior și generează curenți vitali ; acești curenți trec în interior pentru a susține viața care se naște, până ce ea răspunde și începe la rândul ei, să genereze curenți care vor fi protejați de corp.

Liniile de forță produse de radiațiile invizibile fizic, pornind din interiorul corpurilor noastre sunt numite "aură", a cărei culoare indică perfect gradul de evoluție a subiectului, căci culorile sunt diferite pentru fiecare individ. Rasele inferioare au o aură de un roșu închis, culoare a focului ce arde încet; ea indică o natură pasională. Pe o treaptă puțin mai elevată, culoarea dominantă este galbenul intelectului, amestecat cu roșul pasiunii pentru a da portocaliul. Prin alchimia spirituală realizată inconștient deasupra celor aflați pe drumul evoluției, în măsura în care învață să-și supună sentimentele spiritului de-a lungul numeroaselor experiențe în școala vieții, oamenii se eliberează puțin câte puțin din sclavia înlănțuirii spiritelor luciferiene și a Dumnezeului Iehova, ale căror culori sunt alcalin aprins și roșu.

De asemenea, supunându-se conștient sau inconștient Spiritului Altruist al lui Christos, ale cărui vibrații produce culoarea galben, care de asemenea, este amestecată cu roșul și care se eclipsează treptat. Aura devine aurie asemenea celei pe care artiștii clarvăzători ai Evului Mediu au pus-o pe capul sfinților. Ea este reprezentarea fizică a unei promisiuni spirituale făcută întregii omeniri. Sfinții sunt încă rari, căci trebuie existențe de lupte împotriva pasiunilor, o persistență continuă în bine, de aspirații înalte și un atașament perseverent în scopuri elevate pentru a deveni un sfânt, pentru a fi complet eliberat de puterea spiritelor luciferiene, care sunt Îngeri Căzuți, ca și de spiritele lui Iehova și a îngerilor săi care aparțin unui stadiu de evoluție anterior și care sunt păstrătorii Religiilor Rasei. Spiritele luciferiene se manifestă în sângele nostru prin fier.

Fierul este un metal marțian greu de făcut să vibreze la vibrațiile înalte, în asemenea măsură încât este nevoie de mai multe existențe și de eforturi mari pentru a schimba produsul prin ardere în culoarea aurie, specifică sfinților. Dar când aceasta a fost obținută, cel mai Înalt Nivel al Alchimiei a fost împlinit. Metalul inferior a fost schimbat în aur, minunatul aliaj al Mării de Aramă a fost eliberat de impuritățile pământului. Nu mai rămâne decât "să se tragă ecluzele", iar lichidul să inunde. Culoarea de aur a aurei este strălucirea lui Christos, care își găsește expresia în oxigen, element solar.

Pe măsură ce avansăm pe cărarea evoluției spre fraternitatea universală, obținem o nuanță de aur în aură, care se datorează impulsurilor altruiste elevate. Pavel vorbește despre aceasta în următoarele cuvinte : "Christos este în voi", căci atunci când am învățat să facem aliajul prin vieți spirituale, când vibrăm la aceeași înălțime ca și el, suntem asemenea lui Christos și gata, cum se spune, să tragem ecluzele creuzetelor și să lăsăm Marea de Aramă să se scurgă. Christos a fost eliberat pe cruce prin centrele spirituale situate în locurile unde au fost bătute cuiele și în altă parte. Cel care știe să pregătească Marea de Aramă este instruit de Maestru despre modalitatea în care să tragă ecluzele și să-și ia avântul spre Sferele Superioare ; cum se spune în Masonerie : "să călătorească în țări străine".

Aceasta întărește ceea ce spune Christos : "pentru a deveni discipolul său, trebuie să-ți părăsești tatăl și mama". Este una dintre vorbele cel mai prost înțelese din Evanghelie, pentru că se admite că ea se raportează la părinții noștri fizici din viața prezentă, pe când din puntul de vedere al ocultistului, înseamnă un lucru total diferit. Pentru a înțelege această idee, să ne amintim că spiritele luciferiene, prin introducerea fierului în sânge, au dat posibilitatea ego-ului uman de a deveni "spirit interior". Dar oxidarea continuă a sângelui sfârșește prin a face corpul impropriu ego-ului și atunci survine "moartea". Cu toate că spiritele luciferiene ne ajută să trăim în corpul fizic, pe de altă parte, sunt Îngerii Morții. Descendenții lui Samael și ai Evei sunt în egală măsură guvernați de această regulă, ca și cei ai lui Adam, căci toți au vehicul de carne.

Soarele, esența vieții, guvernează gazul vital pe care îl numim oxigen și care se combină cu fierul marțian. De aceea Christos, Domnul Soarelui, este de asemenea, Domnul vieții și când, printr-o alchimie spirituală, după cum a fost explicată, devenim asemănători Lui, nu mai avem nevoie de tatăl nostru Samael, nici de mama noastră Eva, căci "moartea" nu mai are putere asupra noastră. Asta nu înseamnă că "moartea" nu ne poate afecta corpurile umane ajunse în această etapă, acest corp fiind în întregime supus lor, iar ei putând face ca el să reziste mai mulți ani, cel puțin cât nu se impune necesitatea de a lua altul. Atunci, prin același procedeu de alchimie spirituală, sunt capabili să-și creeze un corp adult și să-și abandoneze învelișul de care vor să se curețe, pentru a-l îmbrăca pe cel nou, când acesta din urmă este pregătit să le realizeze intențiile. Întrebarea ce va veni în mintea cititorului este probabil următoarea : "Cum poate un inițiat să creeze un corp adult pregătit de a fi îmbrăcat, înainte de a-l abandona pe cel vechi ?" Întrebarea este ușor de lămurit, cu condiția deținerii înțelegerii legii asimilației, căci trebuie spus mai întâi că cel care tocmai s-a deșteptat în lumea spirituală și a învățat să trăiască în corpul sufletului nu este încă capabil să realizeze acest lucru. Acesta cere o dezvoltate spirituală cu mult mai mare și doar cei care se află mai sus pe scara inițierii sunt capabili să îndeplinească acest act. Se spune că metoda este următoarea :

Atunci când hrana intră în corpul unui om, fie el adept, fie ignorant, legea asimilației spune că el trebuie mai întâi să stăpânească fiecare particulă și să o facă a sa. El trebuie să supună și să cucerească celula vitală, înainte ca ea să devină parte a corpului său. Acest lucru fiind înfăptuit, celula rămâne a lui mai mult sau mai puțin, după constituția și locul în evoluția vieții care locuiește în celulă. Celula care a alcătuit un corp animal întrepătruns de un corp al dorinței, posedă una dintre cele mai evoluate vieți ; rezultă că această viață se va reafirma din nou și va părăsi corpul pe care l-a asimilat pentru moment. Animalul carnivor trebuie adesea să-și reînnoiască provizia de hrană. Astfel de alimente nu ne convin deci, pentru a constitui un corp care va trebui să aștepte un timp anume înainte de a fi ocupat de adept. Hrana ce îi convine acestuia din urmă sunt : fructele, legumele, nucile, cele mai proaspete și coapte ( în același timp ), căci atunci ele sunt cele mai bogate în Eter, fluid ce compune corpul vital al acestor plante. Aceste feluri de mâncare sunt mai ușor de stăpânit și de încorporat în constituția corpului ; astfel, ele rămân în corp mai mult timp, înainte ca viața individuală a celulei să se manifeste din nou. Adeptul care dorește deci, să-și construiască un corp nou gata de a fi îmbrăcat înaintea abandonării primului, se formează printr-o alimentație conformă celei de mai sus. Această alimentație este asimilată mai întâi de corpul prezent și rămâne în întregime dependentă de voință, și face parte integrantă din el.

Corpul sufletului unui astfel de om este foarte mare și puternic ; el separă din acesta și formează un tipar sau o matrice, unde poate construi zi de zi particule fizice de prisos subzistenței corpului pe care îl utilizează. Astfel, gradat, după ce a asimilat un surplus considerabil de materiale noi, el se poate retrage din vehiculul în care se găsește ; cu toate energiile de care are nevoie pentru a se încorpora în noul corp. Astfel, în timp, transmută gradat un corp în altul, și când vine momentul, când corpul vechi este atât de slăbit, încât este de mirare că încă mai trăiește, el îl părăsește în cele din urmă complet. Astfel, noul corp adult, a devenit utilizabil direct. Începând din acest moment, el poate ieși din vehiculul vechi pentru a se încarna în cel nou. Dar asta nu se face pur și simplu în intenția de a continua viața în aceeași comunitate. Este posibil, mulțumită cunoștințelor sale, să folosească același corp în timpul mai multor secole, într-o așa manieră că ar părea permanent tânăr, căci degradarea nu există pentru el, pe când noi, muritorii obișnuiți, de obicei o provocăm prin pasiunile și emoțiile noastre. Dar când creează un corp nou, este întotdeauna în intenția de a părăsi locul în care se află și de a-și continua opera în altul.

Acesta este motivul pentru care oameni precum Saint-Germain sau alții, apăreau într-un loc, făceau o muncă importantă, apoi dispăreau. Nimeni nu știa de unde vin sau unde se duc, dar toți cei care îi cunoșteau erau gata să recunoască calitățile lor extraordinare, fie pentru a-i calomnia, fie pentru a-i lăuda. Această tranziție a adeptului de la dominarea morții fizice la regatul nemuririi este reprezentată simbolic de saltul îndrăzneț al lui Hiram Abiff, Marele Meșter - Lucrător al Templului lui Solomon în Marea de Metal - în topire și prin trecerea sa prin cele nouă straturi ale Pământului, asemănătoare unor arcuri, ce formează calea inițierii. La fel cum este de altfel, și botezul lui Iisus și coborârea Sa după Golgota în Regiunea Subterană, unde se găsește conservat Corpul său Vital, așteptând eliberarea finală a spiritului lui Christos în momentul Celei De-a Doua Veniri.

În capitolul următor, îl vom urma pe Hiram Abiff pe parcursul acestei cărări inițiatice, până la reîncarnarea sa în momentul venirii lui Christos pe Pământ, descriind locul și felul în care a primit noua inițiere.


Copyright © july 2007