Scoala Solomonara - Phal(erae) Mad(et)


Valentin S. Vârtan
"Phal(erae) Mad(et)"


Introducere

Titlul semnifică agenda de lucru sau jurnalul cu care Fratele Observator îl înzestra pe discipolul ajuns solomonar, aflat pe punctul de a pleca în peregrinaj și care în traducere liberă, din limba latină ar avea și sensul de "pregătit pentru drum". După anul 1000, i se spunea și "Pal-madt", cuvântul fiind unul tardiv, folosit uneori în latina vulgară.

În zona Munților Apuseni, mitul Solomonarului este asociat călărețului pe un dragon ( sau balaur ) pe vreme de furtună. În alte relatări, Solomonarul devine un personaj uman, un călător pribeag cu pălărie și toiag de alun, având sub braț sau uneori sub o manta, o carte. O carte misterioasă din care acesta citește, atunci când poposește pe prispa unei gospodării țărănești - despre vremurile ce vor veni ori despre probleme de interes local, având legături cu întreaga comunitate. Imaginea se regăsește și în Bucovina, poate puțin mai transfigurată, fiind adesea asociată cu un pustnic. În China, solomonarii erau oameni, care călăresc "Dragonul" sau integrau personajul, într-o entitate sacră, pozitivă, numită Dragonul Albastru. Motivul călărețului pe balaur apare și în Europa, în Franța, Anglia, Scoția, Irlanda ... Sub diverse denumiri, apare în aproape toate miturile popoarelor slave.

De asemenea, personajul nostru după ce descalecă de pe dragon, apare ca un om simplu, blajin, care ajutat de nuielușa de alun, îi ajută pe săteni să caute izvorul subteran pentru o fântână sau să găasească amplasamentul favorabil pentru o casă sau o biserică. În sec. XIX-XX, ocupația acestora devine tot mai laică și mai lipsită de mister, consacrându-se aproape în exclusivitate de meseria de "fântânari" sau eventual, "cititori ocazionali din Psaltire", cu prilejul unor ritualuri pseudo-creștine legate de fenomenele meteorologice. Mai apoi, după unirea Transilvaniei cu Ţara, solomonarii devin sedentari, deoarece nu mai puteau emigra nici în Statele Unite, decât cu viză. În perioada interbelică, Frăția nu își aduce aportul la nici o construcție de biserică ori catedrală, fiind interzis de către autoritățile noilor state, pelerinajul în căutare de lucrări. De asemenea, România Mare condusă de Regii nemți, își vor desemna Arhitectul de Curte care se va ocupa ( după criterii financiar-preferențiale ) de fondurile pentru construcțiile de biserici. În perioada de după Al II-lea Război Mondial, se instaurează dictatura Comunistă, iar doctrina ateistă va stopa construcțiile de Biserici. De asemenea, legile comuniste socoteau peregrinajul ca delict împotriva Statului, fiind echivalat cu vagabondajul, pentru care puteai fi arestat și închis. Ultimii Solomonari au lucrat ca simplii meșteri constructori, pe șantierele comuniste ale lui Ceaușescu, iar după 1989, Frăția devine o societate ezoterico-speculativă ; în fapt, ca și o consecință firească a lipsei obiectului muncii.

În zilele noastre, construcțiile de biserici și catedrale Tradiționale, au devenit afaceri politico-economice, ce includ nemijlocit și clerul, urmărindu-se doar necesități primare sau subzistențiale, în corpul unui Drept democratic de liberă exprimare a Cultelor. Necesitățile simbolico-ezoterice a conceptelor arhitectonice asociate Bisericii Tradiționale, s-au stins definitiv în comunitățile eterogene din Dimensiunea Creștină aflată deja, în pragul Erei Vărsătorului.